Lansare Timișoara la cutie – Cartierul Fabric
La un an de la lansarea *Timișoara la cutie – Cetate* ne pregătim să aducem în prim plan un alt cartier istoric, Cartierul Fabric. Astfel, urmează o serie de evenimente organizate împreună cu oameni dragi, care contribuie la regenerarea cartierului prin activitatea lor zilnică, evenimente prin care vom prezenta cea de-a doua cutie din colecția dedicată orașului nostru. Timișoara la cutie – Cartierului Fabric cuprinde planșele a trei din cele mai frumoase clădiri ale acestuia – Palatul Neptun, Palatul Ștefania și Palatul Mercur – din care se pot realiza miniaturile 3D, precum și cărțile poștale aferente, toate desenate de ilustratorul Dan Ungureanu.
# 07.12 Primul popas este chiar într-una din clădirile reprezentative ale cartierului, pe care o veți putea admira și în miniatură. Astfel, vă invităm alături de noi în cadrul evenimentului VIN la cină, să degustați bucatele alese pregătite de Restaurant Merlot, acompaniate de vinuri din România și Ungaria atent selecționate de Szövérdfi-Szép Zoltán, fondatorul Rovinhud, și să descoperiți, alături de noi, povestea fascinantă a Palatului Neptun și a cartierului Fabric. O combinație care confirmă vorba aceea din trecut, cum că ”Tot ce-i bun vine din Fabric!”.
Detalii pe pagina evenimentului: https://www.facebook.com/events/266614835433308/?ref=newsfeed
# 09.12 Lansarea oficială o vom face joi, de la ora 11, în inima cartierului, în Piața Traian. Vor fi alături de noi cei de la Cetățean de Traian, Roxana Pătrulescu de la Tur de Arhitectură și Birou Reabilitare Cartiere Istorice și Monumente și vom prezenta și admira noile machete încadrate printre clădirile adevărate. Și pentru o experiență completă, bunătățile le servim din partea Rion’s, cafeaua o bem de la AM/PM.
# 10.12 Vineri seară vă așteptăm cu mic cu mare în cadrul atelierului nostru GRATUIT de construit machete, ținut în spațiul oamenilor dragi de la AM/PM din Piața Traian. Tot aici, în Piața Traian, vă veți putea bucura și de târgul de Crăciun, TraIarnă, organizat de minunații din comunitatea din Traian, cu muzică bună și mâncare pe alese.
În cadrul atelierului nostru vom povesti despre istoria și arhitectura Palatului Neptun, Palatului Ștefania și Palatului Mercur, dar și despre povestea cartierului Fabric, în timp ce vom construi miniatura Palatului Mercur și vom colora cărți poștale cu cele 3 clădiri noi, pe care mai apoi le putem trimite lui Moș Crăciun, ca să-i arătăm cât de talentați suntem.
Participarea se face în limita locurilor disponibile (10), respectând restricțiile aflate în vigoare, fiind necesară prezentarea certificatului verde, pentru persoanele peste 12 ani și purtarea măștii de protecție pe toată durata atelierului.
Detalii despre Seri de TraIARNĂ pe pagina evenimentului:
https://www.facebook.com/events/481740396576222?ref=newsfeed
# 11.12. Sâmbătă, 11 decembrie, de la ora 11, nu ratați turul cartierului Fabric cu Alexandra Irimia de la TimisoaraTourGuide si BreaslaGhizilor, cea care ne încântă cu povești despre Timișoara, adăugând oricărui traseu un plus de culoare cu umbrela ei roșie! În timpul turului, veți putea admira una din cele două rezervații de arhitectură 1900, veți afla de ce spuneau timișorenii că toate lucrurile bune veneau din Fabric, precum și povestea câtorva dintre cele mai importante premiere timișorene, a vechilor comunități etnice din cartier și a îndeletnicirilor lor; toate acestea condimentate cu picanterii despre viața și activitățile inedite ale Fabruklerilor.
Turul se va încheia la AmPm.Fabric, unde veți putea admira machetele celor 3 clădiri din Timișoara la cutie – Cartierul Fabric și vă veți încălzi cu o băutură caldă.
Se poate alege una din cele trei variante puse la dispoziție de AmPm:
- espresso simplu sau americano
- cortado (espresso simplu + 40 ml lapte spumat)
- ceai piramida Gadal
IMPORTANT: Participarea se face pe baza certificatului COVID, iar purtarea măștii pe toată durata turului este obligatorie.
Înscriere: participarea la tur se face doar în baza înscrierii (completând formularul: https://forms.gle/6gRRjqomYS1VyZKw8 ) și a mailului de confirmare primit de la Breasla Ghizilor în termen de 48h.
Durată tur: aprox.2 ore
Tarif: 45 lei / persoană, ce include și o băutură caldă (se plătește la tur)